SPAȚIU PUBLICITAR

Articol postat de un arogant, în data de 10/01/2017

Cafea cu unt. Cafeaua antiglonț



SPAȚIU PUBLICITAR

Îmi place cafeaua. Nu cred că este o noutate, iar dacă mă cunoști cât de cât, știi că îmi place cafeaua bună. Bine prăjită, intens aromată, fără zahăr sau alți îndulcitori. Neagră și fierbinte.

Mă mobilizez rapid după ce mă trezesc, deci nu sunt "fan cafea" de nevoie. Savurez cafeaua și îmi place să îi dedic spațiu și timp, în special dimineața. La fel de important, țin să nu servesc cafeaua pe stomacul gol. Nu-mi face bine și nici nu-mi place. Știu că există oameni, mari consumatori de cafea, care spun că nu pot mânca dimineața. Ok! Nu voi redeschide subiectul "importanța micului dejun în viața unui om sănătos". Alegerile vă aparțin!

 

Dacă nu ai încercat niciodată cafeaua antiglonț, te sfătuiesc să o încerci acum!

Nu am stat să urmăresc originea firului sau filiera pe care a ajuns atât de populară, dar se pare că este un obicei vechi, început în Tibet. A câștigat rapid teren, iar acum are destul de mulți adepți și consumatori.

Avantajul major al acestei cafele antiglont este faptul că poți sări o masă. Poate chiar prima masă, pe care îți vine atât de greu să o servești!

 

Ce beneficii ai dacă bei cafea / ceai cu unt:

  • grăsimea din unt îți asigură caloriile necesare pentru a face față ritmului alert de dimineață
  • grăsimile sănătoase" din unt ajută la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge, ceea ce îți oferă senzația de sațietate până mai târziu
  • grăsimile din unt stimulează peristaltismul, ceea ce va asigura mișcarea normală a alimentelor în intestin. Rezolvă problema constipației
  • atenuează sensibilitatea la cofeină
  • crește eficiența antioxidanților (se prea poate - conform unor studii)


Cum se prepară cafeaua antiglont:

  • începi prin a-ți prepara o cană (bună) de cafea (sau ceai)
  • adaugi untul după gust/preferințe. Îți recomand să începi gradual, pentru a-ți obișnui organismul și pentru a descoperi combinația gustului perfectă

 

Recomandări extra:

  • cafea provenită din cultură bio, proaspăt măcinată
  • unt nesărat, de preferat bio; iar pentru vegetarieni și/sau sofisticați se poate folosi unt de cocos sau de palmier

ATENȚIE!: Dacă suferi de afecțiuni ale vezicii biliare nu este recomandat să consumi cafea cu unt, deoarece o cantitate crescută de grăsimi ți-ar putea agrava problemele de sănătate.

 

Ți-ai făcut cafeaua antiglonț? Ți-a plăcut? Unde ai băut prima dată cafea cu unt? Te invit să-mi scrii, folosind formularul de contact de mai jos.

pilatesnutritionist.com/6-reasons-to-try-adding-butter-to-coffee-or-tea/

loading...

Hai, nu mai fi tristuț(ă), că nu-i musai să-ți placă ce am scris.
Dar dacă totuși ți-a plăcut, un va ajuta mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni faini, ca tine.

Sunt sincer, tranșant și direct. Nu scriu pentru femei vulnerabile și nici despre bărbați adevărați! Scriu ceea ce gândesc (atunci când/dacă gândesc) și nu trebuie să-ți placă.

Mă găsești pe facebook sau pe Google dacă vrei să vezi ce mai fac, iar dacă nu îți poți stăpâni frustările și vrei să înjuri, o poți face la aceeași adresă.


SPAȚIU PUBLICITAR

Mai multe articole din această categorie ~
SPAȚIU PUBLICITAR
booking ad

byani ad

libris.ro
SPAȚIU PUBLICITAR



Articole recomandate ~