SPAȚIU PUBLICITAR

Articol postat de un arogant, în data de 29/09/2017

Puterea de a lua decizii



SPAȚIU PUBLICITAR

Se dă următorul scenariu: Într-o zi... sau într-o seară, ai o discuție cu cineva. Și dintr-una `ntr-alta, îi spui acelei persoane, că la un moment dat, când situația o va cere, vei face sau nu vei face un anumit lucru. Plecați liniștiți acasă și vă vedeți de treburi și viețile voastre își urmează cursul.

Timpul trece, anii trec și ei... și cumva, vine momentul cheie din paragraful anterior. Ziua în care trebuie să faci ceea ce ai spus că vei face. Doar că în trecerea asta a timpului prin timeline, lucrurile s-au complicat (mai mult sau mai puțin) iar ceea ce s-ar presupune să faci, te implică mai mult (sau mai puțin) și într-un fel, într-un final, pare a fi ceva ceva rău, nedrept, etc. și complicat.

Ziua 0. Ce faci? Ce ai spus că vei face sau ceea ce este bine?

 

Sincer, nu m-am gândit până acum la ce aș putea alege între cele două variante. Eram aproape convins că voi alege fără să clipesc, de fiecare dată, binele. Apoi mi-am dat seama... și sunt mai mult decât sigur că, de-a lungul timpul, le-am făcut pe amândouă.

Acum pentru că stau și mă gândesc... la principiu și la valoarea mea ca om... încep să văd puțin mai diferit lucrurile.

Nu știu dacă este adevărat sau nu, nu sunt psiholog și nici nu am reușit să găsesc vreun cercetător britanic care să ateste ceea ce spun, dar tind să cred că alegem binele, de multe ori, din ego, nu din dorința noastră justițiară de a face ceea ce este corect.

Un fel de... confort psihic combinat cu liniște sufletească. Corect?

Păi... eu știu că adevărul este destul de... relativ. Nu cred în bine și rău, deci și acestea două, sunt relative...

Ceea ce ne rămâne de făcut... este să facem ceea ce am spus. Și știu că uneori este greu, ba chiar imposibil, dar totuși, dacă ne-am pierde și cuvântul... ce ne-ar mai rămâne?

Și știu că poate durea... și știu că nu este deloc confortabil, dar viața asta nu cred că este despre confort, ci despre oameni. Iar omul este ținut în picioare de coloana vertebrală și de caracterul lui.

Greu sau ușor, bine sau rău, confortabil sau nu... dacă nu ai, caută o pereche de cOAE și fă ceea ce ai spus că vei face!

 

Tu ce ai fi făcut în situația din scenariul ăsta? Te invit să-mi scrii folosind formularul de contact de mai jos.

Hai, nu mai fi tristuț(ă), că nu-i musai să-ți placă ce am scris.
Dar dacă totuși ți-a plăcut, un va ajuta mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni faini, ca tine.

Sunt sincer, tranșant și direct. Nu scriu pentru femei vulnerabile și nici despre bărbați adevărați! Scriu ceea ce gândesc (atunci când/dacă gândesc) și nu trebuie să-ți placă.

Mă găsești pe facebook sau pe Google dacă vrei să vezi ce mai fac, iar dacă nu îți poți stăpâni frustările și vrei să înjuri, o poți face la aceeași adresă.


SPAȚIU PUBLICITAR

Mai multe articole din această categorie ~
SPAȚIU PUBLICITAR
byani ad

elefant.ro%20

vegis.ro
SPAȚIU PUBLICITAR



Articole recomandate ~