Am ales să fiu fericit

“Cea mai bună zi din viața ta este aceea în care decizi că viața ta îți aparține ție! Fără scuze și pretexte… Fără cineva pe care să te poți sprijini, baza sau pe care să-l poți acuza. Darul este al tău – este o uimitoare călătorie – și numai tu ești responsabil pentru ceea ce trăiești. Aceasta este ziua în care viața ta începe cu adevărat!” - Bob Moawad

Să scrii ceva (în special o carte) mi se pare o mare responsabilitate. Îmi doresc ca prin aceste rânduri pe care le scriu, atât pe blog cât și în carte, să transmit o stare de bine.

Am ales să fiu fericit -  nu este o carte care te învăță cum să fii fericit(ă), ci este mai degrabă o discuție interactivă cu un prieten, ce poate stârni în cititor, dorința (conștientă) de a fi fericit. Stare ce poate fi atinsă prin cunoaștere și disciplină.

Un subiect simplu, în complexitatea lui, tema fericirii este un obiectiv în care cred că fiecare dintre noi merită să investim mai mult timp și mai multă atenție. Este simplu, gratuit și desăvârșit.

 

Cartea este CADOUL MEU pentru tine. În scurt timp vei putea descărca cartea în format electronic, în întregime, gratuit. Tot ceea ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos (toate câmpurile sunt obligatorii), iar în ziua lansării vei primi pe mail cartea în format electronic.

Pentru voi cei care iubiți mirosul și textura unei cărți proaspăt tipărite sau voi cei care reușiți să retrăiți amintirea unei cărți învechite, sau voi cei care obișnuiți să vă deconectați de la digital pentru a vă conecta la natură... am pregătit această carte și în două formate tipărite (contracost). Varianta clasică și varianta de colecție, care urmează a putea fi comandate direct de pe acest site.

Tot ceea ce trebuie să faci este să completezi formularul de mai jos (toate câmpurile sunt obligatorii), iar în ziua în care va fi disponibilă pentru comandă, vei primi pe mail detaliile despre cum poți intra în posesia ei.

 

Atenție: Prin completarea acestui formular nu te abonezi la niciun serviciu de newsletter. Vei primi doar o singură notificare atunci când va fi disponibilă cartea.

 

Vrei să fii la curent cu ultimele noutăți? Acum poți urmări pe facebook pagina oficială a cărții Am ales să fiu fericit